Lasa sa actioneze cateva minute, dupa care poti indeparta si repeta procedura pana la topirea ghetii sau incalzirea compresei. Renunta un timp la alimentele sarate si picante, maseaza-ti ochii in fiecare seara pentru a stimula circulatia sangelui si, dimineata, dupa ce te-ai spalat pe fata, doar tamponeaza usor zona oculara. Serul reprezintă unul dintre cele mai eficiente remedii naturiste pentru "curentul la ochi". Este similar cu lacrima, iar acesta este modul în care ochiul se curăță în mod natural. În plus, sarea are și proprietăți antimicrobiene, ceea ce face ca apa de mare să fie extrem de eficientă pentru tratarea ochilor roșii. Bagă repede două linguri la congelator și pune-le pe ochi cu dosul. Lasă-le cel puțin 5 minute. Vor crește fluxul sanguin, și, astfel, vor reduce inflamația. Dacă ai mai mult timp la dispoziție sau cât timp iei micul dejun și te pregătești de plecat, fă un ceai de mușețel, gălbenele, albăstrele sau ceai verde. Pe lângă grăsimi, laptele conţine şi alte ingrediene eficiente în cazul ochilor "pufoşi", cum ar fi: proteinele, aminoacizii, acidul lactic şi vitaminele A şi D. Toarnă laptele într-un castron cu gheaţă, înmoaie în el un prosop şi aplică-l apoi pe ochi timp de 15 minute. Efectele se vor vedea imediat! Tags: ingrijire ochi 1. Linguri Dacă știi că te trezești de obicei cu ochii umflați, poți pune două linguri la congelator peste noapte. Aplică-le pe și sub ochii închiși de dimineață; răceala va contracta vasele de sânge de sub ochi, care se vor dezumfla în câteva minute. 2. Castraveți Vay Tiền Trả Góp 24 Tháng.

remedii pentru ochi umflati curent